luni, 30 mai 2016

Pico de Orizaba - un munte excelent - un munte de record

  Am ajuns la Veracruz-Mexic, din Bucuresti cu o escala la Munchen si una in Mexico City, pentru Pico de Orizaba, cel mai inalt vulcan al Americii de Nord si pentru mine, un nou record mondial de varsta.
Am plecat dupa-amiaza din Romania si am ajuns dimineata in Veracruz. De acolo, cu diferite autobuze, am ajuns in Tlachichuka, ultimul oras catre munte, unde, imediat dupa ce ne-am cazat -  exact unde au stat tata si cu Coco - am mers sa luam fructe. Paradisul fructelor: pepene galben, mere, banane, mango, numai asta am mancat in seara aia! Chiar de la hotel se vedea muntele si varful, ma uitam la el si eram hotarata si super sigura ca in aproape o saptamana voi fi pe el!
Dimineata ne-am trezit pe la 04:40 pentru ca nu puteam dormi (de la fusul orar) si am mancat un mango din acela copt si bun.


In ziua aceea am aranjat sa ajungem in satul de pornire si apoi la refugiul de pe munte. Ne-am aprovizionat si peste doua zile, dupa ce ne reglasem deja fusul orar, chiar daca initial parea ca e departe, am ajuns imediat in satul de langa munte. 

In prima zi (pe munte) am mers pana la refugiu sa ne aclimatizam. Mi-a placut foarte mult pentru ca la inceput am mers printr-o padure de pini unde erau niste conuri super mari, aproape de patru ori mai mari decat cele din Romania, pentru ca apoi, pana la tabara, parca era ca in desert, care se continua pana la refugiu, de la care incepeau stancile si portiunea de traseu unde mai puneai si mana ca sa inaintezi.

Ne-am intors in sat si am gustat ceva, apoi am prins apusul de soare in niste poze foarte misto, parerea mea, facute de mine de pe balconul cabanutei.
Am adormit mandra de mine iar in urmatoarea zi am plecat cu tot bagajul sus. 
Nu aveam nici o problema, eram aclimatizata si in cateva zile urma sa-i dam varful, deci... era perfect! In urmatoarea zi ne-am plimbat pana la limita ghetarului, a fost foarte interesant pentru ca noi am luat-o pe un traseu direct si ne-am catarat pe niste stanci si creste. A fost super pana am ajuns la ghetar, iar apoi a fost nemaipomenit, pentru ca vedeam pana jos la refugiu si de acolo, mai departe, pana la orizont, numai nori. Excelent! 
Am mai stat o zi pe acolo si apoi a urmat ziua de varf! Planul l-am facut sa plecam pe la sase, dar cand am vazut ca toti plecau la ora doua noaptea ne-am intrebat daca s-o fi schimbat ceva de cand a fost tata cu Coco? Cu toate astea, am plecat tot pe la cinci si jumatate – sase. Am mers o ora la frontala, fix cat ne-a luat sa urcam primul deal – de fapt era o caldare, prima panta de fapt. 

Atunci a inceput bucuria mare, eram motivata, vedeam varful in fata si era ca si cum ma uitam in ochii lui si-i spuneam: ”Te fac eu pe tine!”. Mergeam pe acelasi traseu ca acum cateva zile in urma, era fantastic, eram intr-un fel emotionata pentru momentul in care voi pune piciorul pe varf si imi va spune tata: ”Bravo PUI, excelent!”. Odata ce am ajuns la limita ghetarului ne-am pus coltarii si am inceput sa urcam. Asta imi amintea de Elbrus! Sub varf ne-am intalnit cu doi oameni care plecasera pe la doua noaptea, deci acum eram sigura ca nu am facut o greseala ca am plecat mai tarziu!
Am ajuns pe varf, fericiti si bucurosi si am scos tricolorul inscriptionat cu ALTITUDE EXPEDITIONS TEAM. "Fericiti si bucurosi de reusita, am facut poze cu toata echipa si pentru un moment parca eram figurinele care decorau uriasul tort. Amintirea acestei reusite o pastrez ca pe o bijuterie in cufarul care mai contine si celelalte recorduri mondiale de varsta."
Asta am scris pentru Sabalan, al doilea vulcan ca inaltime din Iran si acum consider un moment potrivit pentru aceasta amintire, deoarece pe mine ma... bucura! 

Apoi am coborat pana la refugiu si am mai stat acolo o noapte pentru a fi aclimatizati – pentru urmatorul munte, Denali – iar de aici, am coborat in sat. A urmat primul mic dejun sanatos: pepene galben taiat in jumatate, cu o LINGURITA MICA de Vino Tinto:  a fost super/excelent/cel mai bun, cum vrei tu sa-i spui! Am mai stat cateva zile in Tlachichuka, timp in care am mancat porumb cu maioneza SALSA iute si parmezan, iarasi super/excelent/cel mai bun, cum vrei tu sa-i spui! Apoi am luat autobuzul pana in Mexico City de unde am zburat catre Anchorage, Alaska. Insa abia astept sa ma intorc in Veracruz DUPA ce fac Denali si sa merg la plaja! 

Pico de Orizaba mi-a placut super mult, pentru ca muntele are de toate: intai mergi prin padure (plimbarica prin padure), apoi mergi putin prin desert, dupa aceea urmeaza stanca si in final ghetarul – foarte misto!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu